Debutanti in Afaceri

CRITERII DE ELIGIBILITATE:

Pot beneficia de prevederile Programului: persoanele fizice, denumite în continuare întreprinzători debutanţi in afaceri, care îndeplinesc cumulativ, la data depunerii Formularului de înscriere în program, următoarele criterii de eligibilitate:

a)      anterior datei înmatriculării societăţii în Registrul Comerţului nu au mai deţinut şi nu deţine calitatea de acţionar sau asociat al unei întreprinderi constituite în Spaţiul Economic European;

b)      înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei Ordonanţe de urgenţă;

c)      declară pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale, că îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit. b, pe care o depune la Registrul Comerţului odată cu cererea de înmatriculare a societăţii;

d)      să nu mai fi beneficiat de finanţare în cadrul acestui Program.

 

FINANTARE SI FACILITATI:

Tipurile de facilităţi pentru microîntreprinderea S.R.L. – D.

a)      Prin Program se finanţează implementarea Planurilor de Afaceri, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în următoarele condiţii:

  • Alocaţie Financiară Nerambursabilă – maxim 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 44.821 lei/beneficiar [1];
  • Contribuţie proprie sau credit bancar – minim 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.

b)      garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. – I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.) pentru creditele contractate de societate în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Ministerului Economiei, cu respectarea condiţiilor prevăzute în normele şi procedurile interne ale instituţiilor de credit şi ale F.N.G.C.I.M.M., până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei;

c)      scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată. Aceasta perioadă constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, se utilizează câştigul salarial mediu brut lunar, pentru care asiguratul plăteşte contribuţia individuală de asigurări sociale. Pentru fiecare salariat, scutirea nu se acordă pentru veniturile salariale lunare care depăşesc cuantumul câştigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior;

d)     scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a;

 

CHELTUIELI ELIGIBILE SI NEELIGIBILE:

Categoriile de cheltuieli eligibile:

1) INVESTIŢIILE ÎN ACTIVE CORPORALE referitoare la:

a)      Terenuri pentru realizarea de construcţii/amenajare efectuate în cadrul proiectului, destinate activităţii pentru care s-a solicitat finanţarea; achiziţionarea de terenuri fără construcţie/amenajare efectuate în cadrul proiectului nu reprezintă cheltuială eligibilă în Program; amenajararea pe terenuri închiriate /concesionate pentru realizarea activităţilor proiectului reprezintă cheltuială eligibilă numai pentru realizarea activităţilor sportive, recreative şi distractive (diviziunea 93);

b)      Construcţii pentru desfasurarea activităţii pentru care s-a solicitat finanţarea[2];

c)      Achiziţionarea de spaţii destinate realizării activităţii pentru care s-a solicitat finanţare[3]. Costurile de spaţiu[4] cuprind:

  • Spaţiu de birouri
  • Spaţiu de producţie
  • Spaţiu de desfăşurare activităţi comerciale şi prestări servicii
  • Spaţiu de depozitare

d)     Achiziţionarea de mobilier pentru dotarea spaţiilor amenajate destinate activităţii pentru care s-a solicitat finanţarea;

e)      Echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, tehnica de calcul, etc;

f)       Mijloace de transport marfa în directă legătură cu activităţile codului/codurilor CAEN  pe care accesează, cu excepţia  vehiculelor de transport rutier de mărfuri, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor.

g)      Autoturismele sunt eligibile în cadrul Programului, numai pentru următoarele activităţi:transporturi cu taxiuri cod CAEN 4932, Activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere usoare cod CAEN 7711 , 8553 Şcoli de conducere.

h)     Sunt eligibile în cadrul programului  autoutilitare din categoria N1,N2, N3 cu excepţia vehiculelor de teren simbol G conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

2) INVESTIŢIILE ÎN ACTIVE NECORPORALE referitoare la: brevete de invenţie, design industrial, mărci de produse şi servicii (francize, etichetare ecologică, etc.); realizare site (maxim 10.000 lei).

3) ALTE COSTURI DE OPERARE referitoare la:

a)      Costuri curente:

  • Materii prime, mărfuri
  • Materiale consumabile, materiale auxiliare

b)      Costuri de personal (salarii, costuri asigurări sociale)

c)     Costuri de training şi formare personal;

d)      Servicii externe:

  • Contabilitate
  • Consultanţă fiscală
  • Consultanţă juridică
  • Consultanţă în management
  • Consultanţă IT
  • Consultant PR
  • Consultanţă pentru întocmirea planului de afaceri, aceasta fiind  singura cheltuială care se poate realiza înainte de încheierea contractului de finantare.

Cheltuielile cu serviciile de consultanţă de orice tip  nu pot depăşi 4% din valoarea totală eligibilă a proiectului, mai puţin consultanţa.

Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai societăţi sau organizaţii furnizoare de consultanţă autorizate, având ca activitate autorizată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70.

e)       Costurile legate de încălzire, gaz, electricitate, curăţenie, reparaţii, asigurare, apă/canal, gunoi

f)        Costuri legate de procesul de vânzare

g)       Costuri administrative

h)       Chirii pentru spatii de birouri,  productie, de desfăşurare activităţi comerciale şi prestări servicii, depozitare (solicitantul va face dovada închirierii spaţiului pentru care solicită chiria pe o perioadă de minim 3 ani);

i)       Alte costuri conexe direct legate de codul CAEN accesat în cadrul Programului:

  • racordarea la utilităţi: apă, gaz, electricitate, canalizare;
  • infrastructura necesară racordarii la utilităţi: drum de acces, reabilitări, amenajări;
  • asigurarea normelor de protecţia muncii, de protecţia mediului.

j)       achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului de producţie/servicii/comerţ;

k)     Comisionul de garantare aferent anului acordării garanţiei, datorat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii – S.A. – I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.) in cazul garanţiilor acordate pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate in cadrul Programului, pentru solicitanţii care asigură aportul propriu din credit.

 

Activele achiziţionate trebuie să fie noi.

În cadrul Programului contribuţia în natură nu este eligibilă.

În cadrul Programului, AFN nu poate fi utilizat pentru:

  • rambursarea împrumuturilor bancare existente;
  • obligaţiile exigibile de plată a impozitelor, taxelor şi datoriilor la bugetul general consolidat şi la bugetele locale;
  • taxa pe valoarea adăugată;
  • dobânda şi alte comisioane aferente creditelor;
  • cheltuielile de leasing;
  • dezafectarea centralelor nucleare;
  • achiziţia de echipament second-hand;
  • amenzi, penalităţi şi cheltuieli de judecată.

 

OBLIGATII:

În afara obligaţiilor stabilite prin actele normative în vigoare, aplicabile oricărui operator economic, microîntreprinderea aparţinând întreprinzătorului debutant in afaceri are şi următoarele obligaţii specifice:

a)      să notifice în scris cu privire la înfiinţare, Oficiul în a cărui rază de competenţă îşi are sediul, în termen de cel mult 30 zile lucrătoare de la înregistrare, în vederea luării în evidenţă.

b)      să angajeze, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, cu normă întreagă şi să menţină în activitate cel puţin 2 (doi) salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor menţionate la art. 5 lit. a) şi/sau b) şi/sau c) din OUG, până la pierderea calităţii de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant;

c)      să reinvestească, anual, cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent;

d)     să depună la Oficiul în a cărui rază de competenţă îşi are sediul, situaţiile financiare semestriale şi anuale, cu dovada înregistrarii acestora la autorităţile competente, precum şi un raport semestrial de progres, pe o perioadă de 3 ani, începând cu anul în care s-a obţinut ajutorul nerambursabil.

 

 


[1] se va calcula la cursul BNR din data  de 31.12.2014 ( 4,4821Lei/1 Euro)

[2] Se iau în considerare cheltuielile aferente realizării unei construcţii doar în cazul în care aceasta se realizează cu o întreprindere autorizată în domeniu.

[3] Valoarea activului corporal achiziţionat în cadrul programului se va stabili pe baza unei evaluări al unui expert evaluator ANEVAR.

[4] Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă.

 

 

Sursa: www.aippimm.ro

Anvelope