Scale-Up

PROGRAMUL REGIONAL CENTRU – P.1/SCALE-UP

Creșterea IMM prin investiții, modernizare industrială, avans tehnologic și o economie regională sustenabilă.

OLD VERSION

    CHELTUIELI ELIGIBILE

     Construcții;

     Echipamente tehnologice;

     Utilaje;

     Instalații de lucru;

     Aparate.

    VALOARE FINANȚARE

    Valoarea minimă a finanțării nerambursabile: 25.000 euro.

    Valoarea maximă a finanțării nerambursabile: 200.000 euro.

    Pentru start-up-urile care nu îndeplinesc condiția privind desfășurarea activității pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral, valoarea maximă a finanțării nerambursabile nu va depăși 100.000 euro.

    BENEFICIARI ELIGIBILI

    Nu înregistrează datorii restante la bugetul general consolidat al statului, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru.

    Nu întra în categoria “întreprinderilor în dificultate”.

    A înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.

    FINANȚARE

     Contribuția solicitantului la finanțarea investiției trebuie să fie de minimum 10% din valoarea eligibilă a investiției iar contribuția PR Centru la finanțarea unei investiții este de maximum 90% din valoarea eligibilă a investiției, în limita plafonului de minimis.

    OBLIGAȚII

    Întreprinderea beneficiară are obligația de a menține în stare de funcționare investiția inițială realizată pentru o perioadă de cel puțin 3 ani de la data finalizării acesteia.

    Întreprinderile beneficiare sunt obligate să finalizeze investiția pentru care au solicitat finanțare în termenele prevăzute în planul de investiții care a stat la baza emiterii Acordului pentru finanțare.

    Mai multe detalii despre Scale-Up

    FINANȚARE

    Valoarea minimă a finanțării nerambursabile: 25.000 euro
    Valoarea maximă a finanțării nerambursabile: 200.000 euro

    Pentru start-up-urile care nu îndeplinesc condiția privind desfășurarea activității pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral, valoarea maximă a finanțării nerambursabile nu va depăși 100.000 euro.

    Contribuția solicitantului la finanțarea investiției trebuie să fie de minimum 10% din valoarea eligibilă a investiției iar contribuția PR Centru la finanțarea unei investiții este de maximum 90% din valoarea eligibilă a investiției, în limita plafonului de minimis.

     

    BENEFICIARI ELIGIBILI

    (1) Solicitanții prezentului apel de proiecte sunt societățile care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, inclusiv a microîntreprinderilor nou înființate (start up), în conformitate cu prevederile Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată cu modificările și completările ulterioare sau în baza Legii 1 / 2005, cu modificările și completările ulterioare.

    Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor, atât la data solicitării finanțării (i.e. data depunerii cererii de finanțare), cât și la data acordării finanțării (i.e. data semnării contractului de finanțare).
    În cazul microîntreprinderilor înființate în anul depunerii cererii de finanțare se iau în considerare doar situațiile financiare ale întreprinderilor legate sau partenere (dacă este cazul).

    Sucursalele, agențiile, reprezentanțele sau alte unități fără personalitate juridică nu sunt eligibile.

    (2) Solicitantul eligibil reprezintă entitatea care îndeplinește cumulativ criteriile enumerate și prezentate în cadrul prezentei secțiuni.
    A. Domeniul de activitate în care se realizează investiția
    PR Centru finanțează investiții numai în domeniile de activitate eligibile (clase CAEN), așa cum sunt enumerate în Anexa 3 la Ghidul solicitantului
    și numai dacă solicitantul activează sau dorește să se extindă spre unul din domeniile de specializare inteligentă identificate în Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru pentru perioada 2021-2027.

    ·La data lansării apelului de proiecte, solicitantul trebuie să aibă deja domeniul de activitate eligibil (clasa CAEN) vizat de investiție, înscris în obiectul de activitate (conform certificatului constatator ORC), indiferent dacă acesta reprezintă activitatea principală sau secundară a întreprinderii.

    ·La data lansării apelului de proiecte, solicitantul trebuie să aibă deja domeniul de activitate eligibil (clasa CAEN) vizat de investiție, autorizat la sediul (principal sau secundar) identificat ca loc de implementare a proiectului. Domeniul de activitate (clasa CAEN) în care se va realiza investiția/proiectul trebuie declarat și autorizat distinct la locul de implementare a proiectului.

    ·Investiția propusă prin proiect poate să vizeze mai multe clase CAEN, în măsura în care acestea formează, împreună, un flux de producție unitar.

    B.Solicitantul a desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral și a înregistrat profit din exploatare sau profit net (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare sau în anul 2019. Condiția privind desfășurarea activității pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral nu se aplică microîntreprinderilor înființate în anul depunerii cererii de finanțare și în anul anterior depunerii cererii de finanțare, condiția privind profitul nu se aplică microîntreprinderilor înființate în anul depunerii cererii de finanțare. Solicitantul nu a avut activitatea suspendată temporar, oricând în anul curent depunerii CF și în anul fiscal anterior.

    Criteriile privind durata de activitate și profitul din exploatare sau profitul net se referă la întreaga activitate a solicitantului (i.e. indiferent de domeniul de activitate vizat de investiție). Datele privind profitul din exploatare sau profitul net sunt cele raportate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar precedent depunerii cererii de finanțare, aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților. În cazul în care NU a înregistrat profit din exploatare sau profit net (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare, se vor verifica situațiile financiare aferente anului 2019.

    C.a) Solicitantul a înregistrat un număr mediu de salariați de cel puțin 1 (un salariat), în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare
    sau
    b) Solicitantul are cel puțin un salariat cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată, la data depunerii cererii de finanțare

    D.Solicitantul, precum și reprezentanții legali ai acestuia, care își exercită atribuțiile de drept, îndeplinesc, condițiile de eligibilitate, respectiv NU se încadrează în situațiile de excludere prezentate mai jos, începând cu data depunerii cererii de finanțare
    * Solicitantul sau reprezentantul său legal nu se află într-una din situațiile de mai jos începând cu data depunerii cererii de finanțare, pe perioada de evaluare, selecție și contractare:

    o se află în stare de faliment/ insolvență sau face obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciară, a încheiat acorduri cu creditorii (în procedurile anterior menționate), și-a suspendat activitatea economică sau face obiectul unei proceduri în urma acestor situații sau se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeași

    natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale;

    o Face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa într-una din situațiile de la punctul anterior.

    o Este subiectul unui ordin de recuperarea privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal sau incompatibil cu piata comună sau nu a fost subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat ce nu a fost deja executată și creanța nu a fost integral recuperată, inclusiv dobânda aferentă, anexându-se dovezi în acest sens;

    o Este în dificultate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, și anume:

    – [se aplică doar dacă întreprinderea are, la data declarației, cel puțin 3 ani de la înființare] în cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată [alta decât un IMM care există de mai puțin de 3 ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM care îndeplinește condiția prevăzută la articolul 21 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul UE 651 / 2014, și care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat], atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, «societate cu răspundere limitată» se referă în special la tipurile de societăți comerciale menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (*), iar «capital social» include, dacă este cazul, orice capital suplimentar. – [se aplică doar dacă întreprinderea are, la data declarației, cel puțin 3 ani de la înființare] în cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru datoriile societății [alta decât un IMM care există de mai puțin de trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM care îndeplinește condiția prevăzută la articolul 21 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul UE 651 / 2014, și care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat], atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, «o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru datoriile societății» se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE.

    – atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute de legislația națională pentru inițierea unei proceduri colective de insolvență la cererea creditori lor săi;

    – atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare.

    o a fost găsit vinovat, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru comiterea unei fraude/ infracțiuni referitoare la obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, în conformitate cu prevederile Codului Penal aprobat prin Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.

    o nu desfășoară activități cu produse cu caracter erotic sau obscen, cu jocuri de noroc, precum și cele care contravin ordinii publice și/sau prevederilor legale în vigoare;

    o nu se află în situațiile prevăzute de Recomandarea Comisiei Europene nr. 1039/16.07.2020, publicată în JOUE nr 227/16.07.2020 privind condiționarea acordării sprijinului financiar public de lipsa unei legături cu jurisdicțiile necooperante în scopuri fiscale, începând cu data depunerii cererii de finanțare, pe perioada de evaluare, selecție și contractare, respectiv:

    – nu este rezident în scopuri fiscale sau înmatriculat în temeiul legilor din jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale;

    – nu este controlat, direct sau indirect, de către acționarii din jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante, analiza mergând până la beneficiarul real, așa cum este acesta definit în art. 3 punctul 6 din Directiva 2015/849;

    – nu controlează, direct sau indirect, filialele sau nu dețin unități permanente proprii în jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale; și

    – nu exercită dreptul de proprietate în comun cu întreprinderile din jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale.

    o îndeplinesc orice alte condiții/cerințe specifice, care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de minimis, care rezultă din dispozițiile legale aplicabile și ghidul solicitantului.

    • Solicitantul se regăsește în următoarele situații:

    o în cazul solicitantului pentru care au fost stabilite debite în sarcina sa, ca urmare a măsurilor legale întreprinse de autoritatea de management, acesta va putea încheia contractul de finanțare în următoarele situații:
    i. recunoaște debitul stabilit în sarcina sa de autoritatea de management
    pentru PR Centru și îl achită integral, atașând dovezi în acest sens, cu excepția proiectelor aflate în implementare, pentru care recunoaște debitul stabilit și îl achită integral sau își exprimă acordul cu privire la stingerea acestuia din valoarea cererilor de rambursare ulterioare, aferente proiectului în cadrul căruia a fost constatat.
    ii. a contestat în instanță notificările/procesele verbale/notele de constatare a unor debite și, prin decizie a instanțelor de judecată, acestea au fost suspendate de la executare, anexând dovezi în acest sens.
    Situațiile de la punctele i. și ii. de mai sus nu se aplică contractelor de finanțare pentru care s-a acordat ajutor de stat/de minimis; în acest caz, deciziile de recuperare a ajutoarelor de stat trebuie să fie executate și creanțele recuperate integral.
    o și-a achitat obligațiile de plată nete către bugetul de stat și respectiv bugetul local, în ultimul an calendaristic/ în ultimele 6 luni, în cuantumul stabilit de legislația în vigoare.
    o deține dreptul legal de a desfășura activitățile prevăzute în cadrul proiectului.

    • Reprezentantul legal care își exercită atribuțiile de drept pe perioada procesului de evaluare, selecție și contractare, nu se află într-una din situațiile de mai jos:

    o este subiectul unui conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naționale/ comunitare în vigoare, sau se află într-o situație care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivității și imparțialității procesului de evaluare selecție, contractare
    și implementare a proiectului;

    o se află în situația de a induce grav în eroare Autoritatea de Management sau comisiile de evaluare și selecție, prin furnizarea de informații incorecte în cadrul prezentului apel de proiecte sau a altor apeluri de proiecte derulate în cadrul PR Centru;
    o se află în situația de a încerca / de a fi încercat să obțină informații confidențiale sau să influențeze comisiile de evaluare și selecție sau Autoritatea de Management pe parcursul procesului de evaluare și selecție a prezentului apel de proiecte sau a altor apeluri de proiecte derulate în cadrul PR Centru;
    o a suferit condamnări definitive în cauze referitoare la obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;

    o reprezentantul legal a fost condamnat printr-o hotărâre cu valoare de res judecata pentru un delict legat de conduita sa profesională, pentru fraudă, corupție, participare la o organizație criminală sau la orice alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare ale comunităților europene.

    E.Solicitantul deține drepturi asupra imobilului (clădire și/sau teren), obiect al proiectului, care îi conferă dreptul de a realiza investiția începând cu data depunerii cererii de finanțare Drepturi asupra infrastructurii vizate de proiect
    Pentru investițiile care includ lucrări de construcție ce se supun autorizării
    , solicitanții trebuie să facă dovada existenței unuia dintre următoarele drepturi asupra imobilului (teren și clădire):

    · drept de proprietate privată;
    · drept de concesiune asupra unui bun aparținând proprietății publice;
    · drept de superficie asupra terenului pe care urmează a se edifica o construcție obiect al proiectului. Pentru investițiile care nu includ lucrări de construcție ce sunt supuse autorizării, solicitanții trebuie să facă dovada existenței unuia dintre următoarele drepturi asupra imobilului (teren și clădire):
    · drept de proprietate privată;
    · drept de concesiune asupra unui bun aparținând proprietății publice;
    · drept de superficie asupra terenului pe care este edificată o construcție;
    · drept de uzufruct;
    · drept de folosință rezultat dintr-un contract de împrumutul de folosință (comodat) sau contract de închiriere/locațiune;
    Documentele care acoperă dreptul solicitantului asupra infrastructurii pe care se propune a se realiza investiția trebuie să fie atotcuprinzătoare pentru datele menționate în cererea de finanțare și anexele sale (localizare/poziționare/suprafață).
    Spațiul destinat implementării proiectului este, de regulă, imobilul (teren și/sau clădiri) în care activele achiziționate prin proiect, precum utilaje, linii de producție etc., sunt instalate, montate și/sau în care aceste bunuri sunt utilizate. În cazul acelor domenii de activitate ce implică utilizarea echipamentelor, utilajelor în locuri diferite, precum activitatea de construcții și altele asemenea, spațiul destinat implementării proiectului va fi considerat spațiul în care echipamentele, utilajele sunt depozitate, garate. Spațiul trebuie să fie adecvat desfășurării activității pentru care sunt achiziționate activele.
    Durata drepturilor conferite trebuie să vizeze inclusiv perioada de durabilitate a proiectului.

    F.Solicitantul va trebui să dovedească că poate să asigure caracterul durabil al investiției în conformitate cu art. 65 din Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 1060/2021
    Perioada pentru care este conferit dreptul asupra imobilului obiect al proiectului solicitanților eligibili trebuie să fie acoperitoare pentru durata menționată la articolul 65 din RDC în vederea asigurării caracterului durabil al investiției, respectiv o perioadă de trei ani de la data efectuării plății finale în cadrul contractului de finanțare. Această perioadă se va calcula estimativ, luându- se în considerare perioada derulării procesului de evaluare, selecție și contractare, perioada de implementare a proiectului și respectiv de efectuare a plății finale către beneficiar, la care se adaugă perioada de 3 ani anterior menționată.
    Solicitantul, în cazul în care va primi finanțare din PR Centru pentru investiții în infrastructură, trebuie ca pe perioada de durabilitate:

    · să nu înceteze sau delocalizeze activitatea productivă în afara regiunii de dezvoltare în cadrul căreia a fost prevăzută inițial implementarea proiectului;

    · să nu realizeze o modificare asupra calității dreptului său asupra imobilului, decât în condițiile prevăzute în contractul de finanțare;

    · să nu realizeze o modificare substanțială care afectează natura, obiectivele sau condițiile de realizare și care ar determina subminarea obiectivelor inițiale ale investiției.

    G.(Doar pentru proiectele care propun lucrari de constructie ce se supun autorizarii) Imobilul ce face obiectul proiectului îndeplinește în mod cumulativ, nu mai târziu de semnarea contractului de finanțare, următoarele condiții, (solicitantul va completa în acest sens anexa 2–Declarația unică), nefiind afectat de limitări legale, convenționale, judiciare ale dreptului real invocat, incompatibile cu realizarea activităților proiectului:

    · să fie liber de orice sarcini sau interdicţii incompatibile cu realizarea activităţilor proiectului;

    · să nu facă obiectul unor garanţii, cesionări şi nici a unei alte forme de sarcini care ar putea afecta dreptul invocat;

    · să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti;

    · să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun. Solicitantul va informa în termen de 5 zile Autoritatea de Management cu privire la orice modificare survenită în circumstanțele sus-menționate pe parcursul procedurii de evaluare și contractare a cererii de finanțare, precum și pe parcursul derulării contractului de finanțare în cazul în care cererea de finanțare propusă va fi acceptată.

    H.Solicitantul are capacitatea financiară de a asigura 

    o contribuția proprie declarată în secțiunea aferentă din Cererea de Finanțare (minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile);

    o finanțarea tuturor costurilor, inclusiv costurile neeligibile, dar necesare, aferente proiectului;

    o resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condițiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile, din fondurile Uniunii;

    o cheltuielile de funcționare și întreținere aferente proiectului care includ investiții în infrastructură sau investiții productive, în vederea asigurării sustenabilității financiare a acestora, pe toată durata de durabilitate a contractului de finanțare

    (3) Zona geografică vizată

    Zona vizată de prezentul apel de proiecte trebuie să fie situată în Regiunea Centru, România (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu), în mediul urban, inclusiv localitățile rurale (sate) care fac parte dintr-o unitate administrativ teritorială urbană (oraș, municipiu).

     

    TIPURILE AJUTORULUI FINANCIAR

    (1) Valoarea minimă a finanțării nerambursabile: 25.000 euro, iar valoarea maximă a finanțării nerambursabile: 200.000 euro. Pentru start-up-urile care nu îndeplinesc condiția privind desfășurarea activității pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral, valoarea maximă a finanțării nerambursabile nu va depăși 100.000 euro, corespunzător unuia sau mai multe proiecte.

    Contribuția solicitantului la finanțarea investiției trebuie să fie de minimum 10% din valoarea eligibilă a investiției iar contribuția PR Centru la finanțarea unei investiții este de maximum 90% din valoarea eligibilă a investiției, în limita plafonului de minimis.

    (2) Alocarea financiară corespunzătoare acestui apel este de 27.607.117 euro, din care sprijin FEDR 23.466.050 euro și 4.141.067 euro finanțare de la bugetul de stat.

    Cursul valutar la care se va calcula încadrarea în alocarea financiara a apelului de proiecte este cursul inforeuro valabil în luna lansării apelului de proiecte, respectiv luna februarie 2024 .
    Din bugetul total al apelului, suma de 4.529.022 euro FEDR + 799.240 euro (BS) = 5.328.262 euro este alocată acțiunilor privind sprijinirea proceselor de producție ecologice și a utilizării eficiente a resurselor în întreprinderi.

    (3) Valoarea maximă a ajutorului, în regim de minimis, ce poate fi acordată unei întreprinderi unice din fonduri publice, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanțare și anul curent depunerii cererii de finanțare) este de 200.000 de euro, echivalent în lei, la cursul de schimb InforEuro valabil la data acordării ajutorului, cu excepția sectorului transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost, caz în care cuantumul ajutorului este stabilit la limita maxima de 100.000 EUR.

    (4) CHELTUIELI ELIGIBILE
    1. Cheltuieli pentru amenajarea terenului
    a) Amenajarea terenului
    Include cheltuielile efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului și care constau în: demolări, demontări, dezafectări, defrișări, colectare, sortare și transport la depozitele autorizate al deșeurilor rezultate, sistematizări pe verticală, accesuri/drumuri/ alei/parcări/ drenuri/rigole/canale de scurgere, ziduri de sprijin, drenaje, epuizmente, lucrări pentru pregătirea amplasamentului.
    b) Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială
    Se includ cheltuielile efectuate pentru lucrări și acțiuni de protecția mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor, precum plantare de copaci, reamenajare spații verzi, lucrări/acțiuni pentru protecția mediului.

    2.Cheltuielile pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului
    Includ cheltuielile aferente lucrărilor pentru asigurarea cu utilitățile necesare funcționării obiectivului de investiție, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparținând obiectivului de investiție, precum și cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități, precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicații care se execută pe amplasamentul delimitat, din punct de vedere juridic, ca aparținând obiectivului de investiție, precum şi cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități.

    3.Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică
    a) Studii
    Acestea includ cheltuieli cu privire la studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidro-geotehnice, fotogrammetrice, topografice și de stabilitate ale terenului pe care se amplasează obiectivul de investiție, alte studii de specialitate necesare realizarii investitiei.

    b) Obținerea de avize, acorduri și autorizații
    Acestea includ cheltuieli cu privire la:

    ·obținerea/prelungirea valabilității certificatului de urbanism;

    ·obținerea/prelungirea valabilității autorizației de construire/desființare;·canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie;

    ·obținerea certificatului de nomenclatură stradală și adresă;

    ·întocmirea documentației cadastrale, obținerea numărului cadastral provizoriu și înregistrarea terenului în cartea funciară;

    ·obținerea actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului;

    ·obținerea avizului de protecție civilă/P.S.I.;

    ·certificarea sistemelor de management;

    ·alte avize, acorduri și autorizații;

    c) Proiectare și inginerie
    Se includ cheltuielile efectuate pentru:

    ·elaborare documentații tehnice necesare în vederea obținerii acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiție (documentații ce stau la baza emiterii
    avizelor și acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentații urbanistice, studii de impact, studii/expertize de amplasament, studii de specialitate necesare în funcție de specificul investiției), cheltuieli pentru expertizare tehnică, cheltuieli pentru efectuarea auditului energetic. d)

    d)Consultanță
    Se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:

    · plata serviciilor de consultanță la elaborarea cererii de finanțare, a planului de afaceri și anexelor acestora
    · plata serviciilor de consultanță în domeniul managementului proiectului,
    · serviciile de consultanță la elaborarea, organizarea și derularea procedurilor de achiziții publice.

    e) Asistență tehnică
    Se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:

    · asistența tehnică din partea proiectantului (în cazul în care aceasta nu intră în tarifarea proiectului), pe perioada de execuție a lucrărilor pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcții;

    · dirigenție de șantier, asigurată de personal tehnic de specialitate, autorizat, conform prevederilor legale pentru verificarea execuției lucrărilor de construcții și instalații.Pentru proiectele care implică lucrări de construcții care se supun autorizării, cheltuielile detaliate în cadrul capitolului 3 sunt eligibile în limita a 7% din valoarea eligibilă a investiției de bază, respectiv capitolul 4 de mai jos.
    Pentru proiectele care nu implică lucrări de construcții care se supun autorizării, cheltuielile detaliate în cadrul capitolului 3. sunt eligibile în limita a 5% din valoarea eligibilă a investiției de bază, respectiv capitolul 4 de mai jos.

    Cheltuieli pentru investiția de bază
    a) Construcții și instalații
    Cuprind cheltuieli aferente activităților de construire/extindere/modernizare a spaţiilor de producţie/ prestare de servicii ale microîntreprinderilor, respectiv cheltuielile aferente execuţiei tuturor obiectelor cuprinse în obiectivul de investiție: clădiri, construcții speciale, instalații aferente construcțiilor, precum instalații electrice, sanitare, instalații de încălzire, ventilare, climatizare, P.S.I., telecomunicații și alte tipuri de instalații impuse de destinația obiectivului conform cu descrierea activităților eligibile și a celorlalte condiții de eligibilitate prezentate la secțiunea 5.2 din prezentul ghid.

    b) Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale
    Includ cheltuieli precum – cheltuielile aferente montajului utilajelor tehnologice și al utilajelor incluse în instalațiile funcționale, inclusiv rețelele aferente necesare funcționării acestora, în măsura acestea sunt aferente unor utilaje, echipamente achiziționate în cadrul proiectului ce beneficiază de ajutor de minimis.

    c) Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj
    Includ cheltuieli precum: cheltuielile pentru achiziționarea utilajelor și echipamentelor tehnologice și a celor incluse în instalațiile funcționale, achiziționarea de instalații/ echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și, în limita a 15% din valoarea eligibilă a proiectului, sisteme care utilizează surse regenerabile (alternative) de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare; surse regenerabile (alternative) de energie: energia solară (utilizată la producerea de căldură sau la furnizarea de energie electrică prin sisteme fotovoltaice); energia eoliană; hidroenergia; biomasa (biodiesel, bioetanol, biogaz); energia geotermală.

    d) Dotări (utilaje, echipamente tehnologice și funcționale fără montaj, alte mijloace fixe) Includ cheltuieli cu achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe, respectiv care se regăsesc în Subgrupa 2.1. „Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru)”, Subgrupa 2.2. „Aparate și instalații de măsurare, control și reglare”, Clasa 2.3.6. ”Utilaje și instalații de transportat și ridicat”, sau Grupa 3 „Mobilier, aparatura birotica, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale” din Hotărârea Guvernului nr. 2139/ 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare și care se încadrează în limita valorică aferentă mijloacelor fixe, stabilită prin reglementările legale în vigoare la data depunerii cererii de finanțare;

    e) Active necorporale
    Includ cheltuieli cu achiziționarea de brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi și active similare, cheltuieli cu realizarea instrumentelor de comercializare on-line. Valoarea eligibilă a activelor necorporale nu poate depăși 15% din valoarea eligibilă a activelor corporale ce fac obiectul proiectului. Activele necorporale trebuie să îndeplinească inclusiv următoarele condiții cumulative:

    ·trebuie să fie utilizate exclusiv în cadrul unității care primește ajutorul;

    ·trebuie să fie amortizabile;

    ·trebuie să fie achiziționate în condițiile pieței de la terți care nu au legături cu cumpărătorul (beneficiarul ajutorului)

    ·trebuie să fie incluse în activele întreprinderii care primește ajutor și trebuie să rămână asociate proiectului pentru care s-a acordat ajutorul pe o perioadă de minimum trei ani de la data efectuării plății finale în cadrul proiectului.

    5.Alte cheltuieli aferente investiției de bază/infrastructurii
    a) Organizarea de șantier
    – Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier
    Cheltuieli aferente realizării unor construcții provizorii sau amenajări în construcții existente, precum și cheltuieli de desființare a organizării de șantier: vestiare/barăci/spații de lucru pentru personalul din șantier, platforme tehnologice/dezafectarea platformelor tehnologice, grupuri sanitare, rampe de spălare auto, depozite pentru materiale, fundații pentru macarale, rețele electrice de iluminat și forță, căi de acces, branșamente/racorduri la utilități, împrejmuiri, panouri de prezentare, pichete de incendiu, cheltuieli pentru desființarea organizării de șantier, inclusiv cheltuielile necesare readucerii terenurilor ocupate la starea lor inițială, la terminarea execuției lucrărilor de investiții, cu excepția cheltuielilor aferente pct. 1.2. “Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială”, cheltuielile aferente construcțiilor provizorii pentru protecția civilă.

    – Cheltuieli conexe organizării de șantier
    Se cuprind cheltuielile pentru:

    ·obținerea autorizației de construire/ desființare aferente lucrărilor de organizare de șantier;

    ·taxe de amplasament, închirieri semne de circulație,

    ·întreruperea temporară a rețelelor de transport sau distribuție de apă, canalizare, agent termic, energie electrică, gaze naturale,

    ·contractele de asistență cu poliția rutieră,

    ·contractele temporare cu furnizorul de energie electrică, cu furnizorul de apă și cu unitățile de salubrizare,

    ·taxă depozit ecologic, taxe locale, chiriipentru ocuparea temporară a domeniului public,

    ·închirieri de vestiare/bărci/containere/grupuri sanitare,

    ·cheltuieli necesare reducerii terenurilor ocupate la starea lor inițială, la terminarea execuției

    ·lucrărilor de investiții/intervenții, operațiune care constituie obligația executanților, cu excepția cheltuielilor aferente pct. 1.2. “Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială”. · ·costul energiei electrice și al apei consumate în incinta organizării de șantier pe durata de execuție a lucrărilor, paza șantierului

    b) Comisioane, cote și taxe

    Cuprind, după caz:
    · cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcții, calculată potrivit prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată
    · cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcții, calculată potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare
    · cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor – CSC, în aplicarea prevederilor Legii nr. 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor
    · taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desființare.

    c) Cheltuieli diverse și neprevăzute
    Aceste cheltuieli vor fi folosite în conformitate cu legislația în domeniul achizițiilor publice ce face referire la modificările contractuale apărute în timpul execuției. Se consideră eligibile dacă sunt detaliate corespunzător prin documente justificative și doar în limita a 10% din valoarea eligibilă a cheltuielilor eligibile prevăzute la subcapitolul 4.1, din bugetul proiectului.

    6.Cheltuieli de informare și publicitate
    Cheltuielile cu activitățile obligatorii de informare și publicitate , în conformitate cu prevederile manualului de identitate vizuala.
    Plafon de cheltuială maximă – 7500 lei (fără TVA).

    7.Cheltuielile cu activitatea de audit financiar extern
    În cazul în care beneficiarii optează pentru încheierea unor contracte de audit, rapoartele de audit vor confirma că cheltuielile cuprinse în cererile de rambursare au fost verificate și sunt:

    · necesare pentru realizarea proiectului

    · prevăzute în contractul încheiat cu beneficiarul proiectului

    · în conformitate cu principiile unui management financiar sănătos, respectiv utilizarea

    · efectuate și plătite de beneficiar;

    · plătite pe parcursul perioadei de eligibilitate;

    · înregistrate în contabilitatea beneficiarului având la bază documente justificative,identificabile și verificabile, dovedite prin documente originale;

    · în conformitate cu propunerile tehnice și financiare ofertate (se verifică prețurile unitare și cantitățile decontate).

    Atunci când același beneficiar desfășoară mai multe proiecte în același timp sau un proiect primește finanțare sub diferite forme de sprijin sau din diferite fonduri, auditorii verifică potențiala dublă finanțare a unei cheltuieli.
    Sunt eligibile în limita a 5000 lei/trimestru (fără TVA), aferente activităților ce pot fi auditate în trimestrul respectiv.

    8.Cheltuieli pentru instruirea angajaților
    Aceste cheltuieli trebuie să vizeze dezvoltarea competențelor și abilităților menționate în subcapitolul 5.2.2– Activități de instruire a angajaților.
    Valoarea cheltuielilor cu instruirea angajaților poate fi maxim 25% din investiția în echipamente, conform cap. 4, punctele 4.3 – Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj si 4.4. – Dotări, din cuprinsul prezentei secțiuni, fără a depăși 30.000 lei/ proiect.
    Pentru aceste cheltuieli se va aplica opțiunea de costuri simplificate sub formă de cost unitar.

    (4) Categorii de cheltuieli neeligibile

    În cadrul prezentului apel următoarele tipuri de cheltuieli sunt considerate neeligibile:
    o cheltuielile prevăzute la art. 10 din HG. nr. 873/2022 pentru stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operațiunilor finanțate în perioada de programare 2021-2027 prin Fondul European de dezvoltare regională, Fondul social European Plus, Fondul de coeziune și Fondul pentru o tranziție justă;

    o cheltuielile cu achiziția de utilaje mobile non rutiere de tipul buldozere, excavatoare și alte utilaje, autopropulsate de motoare care folosesc arderea combustibililor fosili, precum si alte echipamente care folosesc pentru funcționare arderea combustibililor fosili;

    o cheltuielile cu investiții legate de achiziția de sisteme noi / înlocuirea sistemelor de încălzire cu ardere pe bază de combustibili fosili și achiziția de sisteme noi / înlocuirea sistemelor de încălzire cu ardere pe bază gaz;

    o achiziționarea de terenuri și imobile;

    o valoarea TVA aferentă cheltuielilor neeligibile și valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile care a fost sau care va fi solicitată la rambursare conform legislației naționale în domeniul fiscal; o achiziția de echipamente si dotări second-hand;

    o cheltuielile cu achiziționarea autovehiculelor si a mijloacelor de transport, așa cum sunt ele clasificate în Subgrupa 2.3. „Mijloace de transport” din HG 2139/2004, cu excepția Clasei 2.3.6. ”Utilaje și instalații de transportat și ridicat”;

    o amenzi, penalități, cheltuieli de judecată și cheltuieli de arbitraj;

    o cheltuieli destinate relocării;

    o dotări din categoria obiectelor de inventar;

    o cheltuielile privind costurile operaționale, de funcționare și întreținere a obiectivelor finanțate prin proiect;

    o cheltuielile privind costuri administrative;

    o cheltuielile de personal, cu excepția celor prevăzute în mod expres în cadrul costului unitar privind instruirea personalului;

    o cheltuieli financiare, respectiv prime de asigurare, taxe, comisioane, rată și dobânzi aferente creditelor;

    o contribuția în natură;

    o cheltuielile cu amortizarea;

    o cheltuielile cu leasingul;

    o cheltuieli angajate de către beneficiar și plătite înainte de data de 01.01.2021;

    o cheltuieli care nu respectă pragurile stabilite prin prezentul ghid;

    o cheltuieli efectuate peste plafoanele stabilite prin prezentul ghid sau, dacă este cazul, valoarea maximă a costurilor simplificate

    o alte cheltuieli excluse de la finanțare prin prezentul ghid al solicitantului, în aplicarea prevederilor HG 873 2022, art. 2 alin. (1) lit. f), corespunzător specificului programului și particularităților operațiunilor:

    ⁃ cheltuieli aferente modernizării, extinderii, dotării și intervențiilor de orice tip asupra capacităților de cazare în cadrul structurilor de cazare turistică de orice tip
    ⁃ cheltuieli aferente înființării de noi structuri de cazare turistică de orice tip
    – cheltuieli cu elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a proiectului tehnic
    – cheltuielile efectuate înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția celor aferente Capitolului 3 ”Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică” de mai sus.
    Cheltuielile aferente operațiunilor care fac obiectul uneia dintre situațiile prevăzute la art. 65 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2021/1.060, care afectează caracterul durabil al operațiunilor, devin neeligibile, proporțional cu perioada de neconformitate.

     

    Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ vă rugăm să completați formularul!

    Oferim servicii de înaltă calitate privind consultanța și elaborarea proiectelor.

      Fonduri Guvernamentale

      FONDURILE GUVERNAMENTALE sunt o sursă valoroasă de finanțare. Există diferite forme de finanțare pentru toate tipurile de companii, indiferent de mărime sau codul CAEN pe care activează, de la start-up-uri până la întreprinderi mari. Împreună cu echipa noastră de experți, ne străduim să acoperim cât mai multe domenii de activitate și să îndeplinim cerințele dumneavoastră la cel mai înalt standard posibil.

      Start-Up Nation

      250.000 LEI
      Start-Up Nation

      Ideea ta poate deveni o afacere de succes! Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) - maximum 250.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente formularului de înscriere.

      Accelerarea Dezvoltării I.M.M.-urilor

      500.000 lei
      Accelerarea Dezvoltării I.M.M.-urilor

      Alocația financiară nerambursabilă este de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 500.000 lei din valoarea unui credit de investiții contractat la instituția de credit parteneră. Valoarea creditului de investiții solicitat prin program pentru cheltuieli eligibile este de minimum 250.000 lei.

      IMM PLUS

      max. 10.000.000 lei
      IMM PLUS

      Valoarea maximă a finanțărilor acordate unui beneficiar nu poate depăși 5.000.000 lei pentru finanțarea capitalului de lucru, respectiv 10.000.000 lei pentru creditele de investiții.

      Start-Up Student

      max. 100.000 euro
      Start-Up Student

      Studenții din România vor putea obține fonduri europene cu valori maxime de câte 40.000 Euro – 100.000 Euro pentru a-și deschide mici afaceri, în cadrul programului de finanțare INNOTECH STUDENT, conform propunerii oficiale de Ghid al solicitantului.

      POIM 1

      500.000 EURO
      POIM 1

      FINANȚARE

      Valoarea minimă este de 50.000 euro și maximă de 500.000 euro.

      Intensitatea finanțării: minim 30% – maxim 65%.

      Casa Verde

      maximum 30.000 lei
      Casa Verde

      FINANȚARE Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

      Comerț și Servicii

      500.000 lei
      Comerț și Servicii

      Alocația financiară nerambursabilă este de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 500.000 lei din valoarea unui credit de investiții contractat la instituția de credit parteneră. Valoarea creditului de investiții solicitat prin program pentru cheltuieli eligibile este de minimum 250.000 lei.

      Start-Up Diaspora Next Gen

      200.000 LEI/BENEFICIAR
      Start-Up Diaspora Next Gen

      Alocaţie Financiară Nerambursabilă – maxim 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.

      Urban Microîntreprinderi

      200.000 EUR
      Urban Microîntreprinderi

      FINANȚARE 90% NERAMBURSABILĂ

      -25.000 și 200.000 EURO

      Beneficiari eligibili 

      Solicitanţii eligibiliîn cadrul acestui apel de proiecte sunt societățile comerciale sau cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor.

      Investiții IMM

      37.500.000 EUR

      Investiții I.M.M

      Finanțare nerambursabilă de minim 1.000.000 de euro pentru investiții cu impact major în economie.
      Finanțare nerambursabilă: maxim 50% (în funcție de regiune).

      POIM 2

      200.000 EURO
      POIM 2

      Solicitantul deține cel puțin un contract de furnizare a energiei electrice, a gazelor naturale sau a energiei termice;
      Solicitantul prezintă declarație de consum total anual de energie din care reiese consumul energetic total calculat în tep/an, acolo unde este cazul.

      Microindustrializare

      Maxim 500.000 lei
      Microindustrializare

      Valoarea finanțării este de maxim 500.000 lei, dar nu mai mult de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente unui credit de investiții contractat de la instituția de credit parteneră. Valoarea creditului de investiții solicitat prin program nu poate fi mai mică de 250.000 lei.

      Scale UP

      5.000.000 LEI
      Scale-Up

      Finanțării nerambursabile între 25.000 - 200.000 euro.

      Pentru start-up-uri, valoarea maximă a finanțării nerambursabile nu va depăși 100.000 euro.

      Femeia Antreprenor

      max. 200.000 lei
      Femeia Antreprenor

      Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.

      Urban Întreprinderi

      6.000.000 EUR
      Urban Întreprinderi

      Valoarea finanțării: 1.500.000 și 6.000.000 EURO; *finanțare 70% nerambursabilă; Contribuție Proprie: 30%; Condiții S.R.L.: > 1 an maturitate (să fie întreprindere);

      POIM 3

      500.000 EURO
      POIM 3

      Valoarea minimă este de 50.000 euro și maximă de 500.000 euro.

      Intensitatea finanțării: minim 30% – maxim 65%.

      Granturi

      GRANTURILE reprezintă un concept important în domeniul finanțelor și al sprijinului financiar acordat I.M.M.-urilor. Acestea pot varia în funcție de sursa de finanțare, destinația, precum și de criteriile de acordare. Îndrăznește să investești în viitorul tău și solicită CONSULTANȚĂ GRATUITĂ chiar acum!

      Microgranturi

      Măsura 1
      5.000 euro
      Microgranturi - Măsura 1

       

      Măsura 1

      Ajutor Financiar Nerambursabil sub formă forfetară – 5.000 euro/beneficiar, sumă care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente măsurii.

      Granturi pentru Capital de Lucru

      Măsura 2

      max. 120.000 EURO
      Granturi pentru Capital de Lucru

       

      Măsura 2

      Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 33.350 euro, valoarea grantului este în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 120.000 euro, respectiv 593.748 lei.

      Granturi Digitalizare 2

      max. 100.000 EUR
      Granturi Digitalizare 2

      Alocație Financiară Nerambursabilă: maxim 90% între 20.000 - 100.000 euro. 

      Granturi pentru Investiții

      Măsura 3

      max. 200.000 EUR
      Granturi pentru Investiții

       

      Măsura 3

      Granturile pentru investiții se acordă pe proiect și beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse

      Granturi pentru Retehnologizare

      max. 500.000 EURO
      Granturi pentru Retehnologizare

      Valoare cuprinsă între 50.000 euro și maxim 500.000 euro, se determină în limita de maxim cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2021.

      Electric UP

      max. 150.000 EURO
      Electric-Up

      Maxim 150.000 euro/beneficiar, reprezentând un procent de 75% din valoarea cheltuielilor eligibile.

      Granturi pentru Investiții Productive

      Măsura 4
      Între 50.000 euro și 500.000 euro
      Granturi pentru Investiții Productive

       

      Măsura 4

      GRANTURI PENTRU INVESTIȚII NECESARE CAPACITĂȚILOR DE PRESTARE DE SERVICII – valoare cuprinsă între minim 50.000 euro și maxim 200.000 euro

      GRANTURI PENTRU INVESTIȚII ÎN RETEHNOLOGIZARE ACORDATE IMM-URILOR – valoare cuprinsă între 50.000 euro și 500.000 euro

      Granturi HORECA

      max. 2.000.000 EUR
      Granturi HORECA

      Valoarea maximă a ajutorului acordat nu depășește 2 milioane EUR pe grup- întreprindere așa cum este definită de prezenta schemă de ajutor, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe și se acordă până cel târziu la data impusă de Cadrul Temporar Ucraina.

      I.M.M Factor

      max. 5.000.000 lei/ beneficiar
      I.M.M. Factor

      Valoarea maximă a granturilor ce pot fi acordate este de până la 800.000 euro/IMM. Ajutorul nu poate să depășească 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii .

      Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ vă rugăm să completați formularul!

      Oferim servicii de înaltă calitate privind Consultanța și Elaborarea Proiectelor.

        Ultimele noutăți